Nunta lui Alexandru și Raluca la Palace by Orient — două motive de sărbătoare

Cu Alexandru și Raluca mă leagă o prietenie, așa că m-am bucurat mult să le fiu alături cu aparatul foto într-o zi atât de importantă pentru ei. Și a fost o zi plină: nuntă și botez, oameni dragi adunați laolaltă și multe emotii.

Am început cu pregătirile de acasă, într-o atmosferă relaxată, alături de câțiva prieteni și de nași. Între îmbrăcat, glume și ultimele lucruri de pus la punct, am avut timp să facem fotografii fără grabă. Îmi plac începuturile acestea de zi, când oamenii își văd de ale lor, mai uită de aparat și mă lasă să surprind ce se întâmplă în jur.

De acasă am plecat la biserică, unde veselia de la pregătiri a făcut loc emoțiilor. Nunta și botezul au adus în aceeași zi două momente importante pentru prietenii mei, iar pentru mine a fost o bucurie să le pot păstra în fotografii.

Apoi am ajuns la Palace by Orient și am dat drumul la distracție cu Orchestra Marius Militaru. Cu prietenii aproape și muzică pe măsură, au avut toate motivele să se bucure de petrecerea pe care o așteptaseră. Eu am rămas cu ochii după ei și după invitați, atent la dans, la reacții și la întâlnirile acelea dintre oameni care merită și ele un loc în album.

Din nunta lui Alexandru și Raluca la Palace by Orient am adunat aici o mică selecție de fotografii, de la pregătirile liniștite de acasă până la petrecere. Mă bucur că am fost acolo, și ca prieten, și ca fotograf, și că le pot lăsa amintirea acestei zile așa cum am văzut-o eu.